Jan
26
2014

Macau – Fâșuri, treninguri și piața roșie

Cazinoul Lisboa vazut din taxi

Cazinoul Lisboa vazut din taxi

Titlul, recunosc, este o treime inselator si pentru celelalte doua treimi trebuie sa ma credeti pe cuvant.

La circa o ora cu ferryboat-ul de Hong Kong, Macau este o mica Lisabona pitita la poalele Chinei. Strazi, piatete, cladiri, catedrale, cafenele toate te duc cu gandul la Portugalia, noroc cu caracterele chinezesti, prezente peste tot, care te tin ancorat, cel putin geografic. Si cu oamenii de pe strada.

Statuia zeitei Guan Yin - inspirata de?

Statuia zeitei Guan Yin – inspirata de?

Macau a devenit regiune autonoma in 1999 dupa ce sute de ani a apartinut de Portugalia. Mostenirea sutelor de ani a ramas in arhitectura si, in oarecare masura, in bucataria traditionala. Portugheza, desi limba oficiala, mai e vorbita doar de cativa portughezi care s-au incapatanat sa ramana dupa ’99 si de cativa macanezi batrani care, oricum, n-o mai practica.

Cand se lasa seara sunt locuri in Macau unde te simti la fel ca in Europa

Cand se lasa seara sunt locuri in Macau unde te simti la fel ca in Europa

Desi te-ai fi asteptat la chinezi sa transforme Macau intr-un nou Shanghai, de exemplu, ei si-au luat alt model: Las Vegas. Si le-a iesit de 10 plus cu coronita.

Putini, foarte putini, sunt azi turistii care ajung in Macau pentru a vizita ruinele catedralei Sfantului Paul, sau pentru a se plimba pe stradutele inguste cu atmosfera europeana, sau pentru a manca un pasteis de nata facut ca la mama lui acasa. Nu, majoritatea turistilor vin sa joace la cazinou. Si cum in China nu prea e loc de jocuri de noroc, hoarde intregi de jucatori inflacarati aglomereaza in ordine: punctele de trecere a frontierei in Macau, cazinourile, magazinele “de firma” si restaurantele din fosta colonie portugheza. Zilnic.

Poza "furata" a celui mai mare cazinou din lume: The Venetian Macau

Poza “furata” a celui mai mare cazinou din lume: The Venetian Macau

Si cum in cazinouri nu e permis pozatul, va rog sa ma credeti pe cuvant ca nu am vazut in viata mea o mai mare adunatura de treninguri si fasuri la mesele e black-jack, poker, ruleta si, bineinteles, la pacanele. Se joaca sume mari, cu incruntare, cu inversunare, cu pasiune, cu tigara in gura si ceasca de ceai alaturi. Jocurile de noroc sunt un lucru cat se poate de serios la chinezi si nimic nu trebuie sa le distraga atentia. Concentrare deplina, nu tu o muzica, nu tu un pahar de alcool, nu tu nimic decat ceai, tutun si noroc. Sa le ajute Buddha, zic. Atmosfera din cazinourile macaneze e departe de cea easy-going din cazinourile de la Vegas. Ii lipseste acel vibe ce face jocurile de noroc distractive si atractive. Aici e totul sau nimic si nu, nu ne incurcam cu maruntisuri. E, cum sa zic, ca o copie perfecta a oricarui gandget facut in China dar ne-proiectat in California.

Macau are trei mari (sau mici) orase (sau cartiere?): Macau(peninsula), Taipa si Coloane (insule). In Macau sunt ruinele de care am vorbit si ceva cazinouri (MGM, Wynn, Lisboa), in Taipa e aeroportul si, la sud, Cotai Strip – cu marile cazinouri: The Venetian (cel mai mare din lume), Sands, Four Seasons, City of Dreams, Galaxi Macau si multe altele in constructie. Si in sfarsit Coloane, o insula la sud de Cotai Strip unde, probabil nu veti ajunge decat daca insistati: e mai ca la tara asa si, in afara de cateva restaurante bune, nu prea are atractii turistice.

Pasteis de nata se gasesc peste tot in Macau si sunt la fel de bune ca la Lisabona

Pasteis de nata se gasesc peste tot in Macau si sunt la fel de bune ca la Lisabona

Macau e de vazut pentru mostenirea portugheza (inedit sa vezi o bucata din Europa veche in celalalt colt de lume) si pentru gambling – daca sunteti pasionati. Si daca sunteti pasionati si de asa ceva: pentru piata rosie. Piata rosie e o cladire rosie unde se tine zilnic o piata de peste si alte creaturi ale marii. Mie unul mi-a placut tare mult: pestii sar din galantare de proaspeti ce sunt, n-am vazut atatea forme si culori de scoici comestibile in viata mea si nici atatia creveti de toate marimile.

Ne vedem din Macau cu poze pe Facebook toata saptamana.

 

No Comments »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL


Leave a Reply

Powered by WordPress | Theme: Aeros 2.0 by TheBuckmaker.com | Hosted and customized: Comanescu.ro | Photos: IndieStudio.ro